DEVIZA ŞCOLII
” Oricât de mult costă ştiinţa, costurile sunt incomparabil mai mici decât neştiinţa. ”
Grigore Moisil
VALORI PROMOVATE
Seriozitate – urmărirea obiectivelor propuse constant şi permanent
Flexibilitate – respectarea particularităţilor de la caz la caz
Demnitate – respect câştigat în urma tratării atente şi corecte a fiecărei situaţii în parte
Unitate – luarea deciziilor în mod transparent
Maturitate – analizarea tuturor aspectelor înainte de a ajunge la o concluzie
Integritatea – a avea puterea interioară de a spune adevărul, de a acţiona onest în gând şi în faptă
Toleranţă – a accepta multiculturalismul, diversitatea etnică şi de idei
Responsabilitate – ducerea la îndeplinire cu consecvenţă a obligaţiile care revin fiecăruia, asumarea răspunderii pentru propriile acţiuni
Unanimitate – consultarea tuturor factorilor de decizie înainte de soluţionarea problemei
În plus,
Profesionalismul – a avea cunoştinţe, abilităţi şi respect faţă de profesia aleasă, cu dorinţa de a fi cel mai bun în domeniul său de activitate
Respect – a arăta consideraţie faţă de oameni, faţă de autorităţi, faţă de proprietate şi, nu în ultimul rând, faţă de propria persoană
Şi, …, în primul rând,
Lucrul în echipă – a dezvolta un climat de muncă pozitiv, armonios, bazat pe seriozitate, folosind metode participative şi colaborative atât în activităţile şcolare cât şi în parteneriatele educative.
Viziunea şi misiunea şcolii sunt astfel formulate, încât să se asigure un proces educaţional de calitate ce are în vedere finalităţile învăţământului preuniversitar în ciclurile primar şi gimnazial. Pregătirea elevilor devine astfel deosebit de complexă, necesitând maximă responsabilitate din partea celor care o gestionează.
Ce am urmărit?
În primul rând, ce am fost?
Am fost istorie; o şcoală de cartier ca atâtea altele. Am crescut cu timpul în toate componentele, îndeosebi cele valorice.
Ce suntem?
Suntem o şcoală performantă, dorită de populaţia şcolară suntem un colectiv a cărui principală calitate este dorinţa de foarte bine materializată prin muncă, printr-o muncă asiduă, dăruită idealurilor de performanţă suntem elevii care ştiu ce vor de la viitor şi se pregătesc în acest scop; suntem simbolul corectitudinii şi dăruirii profesionale; suntem noi, Suntem cei care promovăm performanţa şi susţinem excelenţa. Suntem motivaţi şi hotârâţi în tot ceea ce facem
Ce vom fi?
Vom fi viitorul aşa cum îl visăm; vom fi cei ce vor semăna în continuare educaţia bunului simţ şi al dorinţei de foarte bine. Vom fi cei care vom promova valorile, vom cultiva respectul şi vom culege roadele muncii noastre.
Ne aflăm pe direcţia cea bună pentru îndeplinirea obiectivelor pe care ni le-am propus. Suntem conştienţi că ne aflăm pe un drum ascendent spre perfecţionarea procesului de învăţământ, ca rezultat al acţiunilor convergente ce vor avea la îndemână trei elemente esenţiale: elevii, părinţii şi calitatea a tot ceea ce întreprindem, ca o garanţie a durabilităţii realizării scopului propus. Toate bazate pe respectul reciproc.
VIZIUNEA
Creşterea calităţii educaţiei prin promovarea valorilor europene într-un parteneriat deschis cu implicarea efectivă şi responsabilă a tuturor partenerilor educaţionali.